Cu jăraticul pe buze, după piesa „Nu mai plânge, Păsărilă” de I.Iachim și „Amintiri din copilărie” de I.Creangă
Criticul literar T.Roșca menționa că piesa lui Ion Iachim a fost concepută drept „un preludiu al existenței umane. Toate câte se întâmplă în ea, au loc între două poluri: viața și moartea – raport fundamental ce stă la temeliile tuturor filozofiilor lumii. Veghetor subtil al spectacolului (se are în vedere concluzia lui M.Cimpoi că „sensul fundamental dramatic al creației crengiene e în intuirea și prezentarea lumii ca teatru”), cunoscător al bucuriilor și durerilor omului, Ion Creangă se află, așa cum rezultă din situațiile dramei, între „agoniile morții și extazul vieții cu toate vinovățiile și nevinovățiile ei”, sugerându-se și faptul că humuleșteanul „și-a asigurat perenitatea prin crearea personajelor sale, care niciodată nu-l vor lăsa să moară”.
Cu jăraticul pe buze, după piesa „Nu mai plânge, Păsărilă” de I.Iachim și „Amintiri din copilărie” de I.Creangă
Criticul literar T.Roșca menționa că piesa lui Ion Iachim a fost concepută drept „un preludiu al existenței umane. Toate câte se întâmplă în ea, au loc între două poluri: viața și moartea – raport fundamental ce stă la temeliile tuturor filozofiilor lumii. Veghetor subtil al spectacolului (se are în vedere concluzia lui M.Cimpoi că „sensul fundamental dramatic al creației crengiene e în intuirea și prezentarea lumii ca teatru”), cunoscător al bucuriilor și durerilor omului, Ion Creangă se află, așa cum rezultă din situațiile dramei, între „agoniile morții și extazul vieții cu toate vinovățiile și nevinovățiile ei”, sugerându-se și faptul că humuleșteanul „și-a asigurat perenitatea prin crearea personajelor sale, care niciodată nu-l vor lăsa să moară”.