Arhive: Спектакли

Un vas de pasageri naufragiind din cauza că bărbații, beți, „au confundat luna cu Farul din Alexandria și au intrat cu vaporul  direct în stânicile țărmului”, patru femei – Lady Robinson, care, conducând timp de un deceniu o casă de toleranță „aflată la doi pași de biserică”, a început  să deteste bărbații; Venera, fiica ei, care se consideră drept „cea mai frumoasă și cea mai focoasă”, dar și drept „un suflet pustiit de speranțe”;  romanțioasa Ala, captiva basmelor cu Făt-Frumos călare pe un cal alb și înaripat, mereu în stare de ebrietate și confuză,  tânjind după fostu-i amant Marco; Elen, care, în afară de gramatică,  îl iubește doar pe Dumnezeu, dar măritată anterior de cinci ori „cu cinci fețe bisericești”, în mod ierarhic descendent: de la episcop la  țârcovnic – nimeresc pe o insulă pustie și „încă virgină” în care totul – „frunze, păsări, ramuri, sticle, cârți, farfurii – este de genul feminin”. În acest spațiu „cât o curte de închisoare” și-au creat un „stat suveran”, Insula Femeilor, cu imn, stemă și drapel național, iar din epava navei – un club de noapte, „Lady Robinson bar”, după numele liderului respectivelor.

Cei patru ani de claustrare și de abstinență s-au soldat cu senzulaitatea excesivă a trei din ele: captive lascive ale unor reverii erotice, bărbații le devin o obsesie. Extaziate și declanșate, convin să-l folosească „integral, prin rotație” pe diformul Olaf (Ghiță), căpitanul unui iaht naufragiat, decepționate până la urmă că acesta s-a dovedit a fi un gay. Identificate și salvate de Serviciul de Taxe și Impozite, deoarece „doar un contribuabil viu poate plăti impozite”, decid „să se apere” de executorii judecătorești, aplicând „rezerva strategică de cosmetice” și cele mai bune parfumuri și să ia prizonieri „nu prea mulți: maxim doi pentru fiecare luptătoare”.

”Mirii buclucași”, după vodevilurile ”Ursul” şi „Cerera în căsătorie” de A.P.Cehov

Deși față de respectivul gen dramatic A. P. Cehov manifesta o atitudine oarecum peiorativă (mimată, probabil), în context și ”Cererea în căsătorie” el a definind-o drept ”un vodevil parșiv” scris ”special pentru provincie”, aprecierile contemporanilor săi au fost extatice: ”E extraordinar de nostimă, în scenă va fi mai amuzantă decât „Ursul”, îi scria poetul A. Pleșceev,
Iată prin ce se explică nemurirea și nerebejirea „Ursului” și a „Cererii în căsătorie”. Spectacolul regizorului Victor Ignat explorează fertil specificul vodevilurilor cehoviene, în care, după cum conchidea unul din exegeții dramaturgului, paradoxurile realității sunt dezvăluite prin incidente anecdotice, prin confuzia relațiilor dintre personaje. Lomov vine la Ciubucov cu intenția de a cere mâna fiicei acestuia, Natalia Stepanovna, dar… se ceartă cu ambii. Sunt stigmatizate astfel inepțiile vieții filistinilor, cu ciorovăielile și împăcările lor minore, cu interesele lor meschine, cu bucuriile și mahnele lor triviale.

Cuiul lui Pepelea, după „Arvinte și Pepelea” de V.Alecsandri

E unul din „vârstnicii” repertoriali ai Muzical-Dramaticului „B.P.Hasdeu”: a fost pus în scenă în toamna anului 1990,  astfel spectacolul beneficiind pe parcurs de câteva distribuții. Având multe situații comice (vânzându-și moșului său, Arvinte, casa  și râvnind dragostea și mâna nepoatei acestuia, Măndica, Pepelea își rezervă dreptul de a  bate un cui în perete, tachinând mai apoi în repetate rânduri bătrânul), subiectul acestei povești într-un act,  după cum își defini vodevilul V.Alecsandri, este exploatat fără teamă de exuberanță. Sunt pline de haz și cele trei personaje: lefterul Arvinte – un moșneag avar și lacom, dar spiritual și vivace: Măndica – fată cuminte și harnică, dar neândrăznind să iasă din cuvântul unchiului; orfanul Pepelea, pricopsit cu două case – ager  și pus mereu pe glume, dar și cu un amor propriu pronunțat.